Astfel, teritoriul comunei se desfăşoară în zona dealurilor subcarpatice la o altitudine medie de circa 430 -500 m în cadrul bazinului hidrografic al pârâului Sărăţel şi Strâmbu, însă altitudinile variază de la 450 m până la 800 m şi chiar peste aceste valori-limită (Ex.: Dealul Bocu – 822 m, dar şi boturi de deal ce coboară până la 300 m- Mecet). Spre nordul teritoriului comunei se află depresiunea Ghiocari, parte a culoarului depresionar median Mânzăleşti – Ghiocari – Odăile – Trestia – Pârscov, în timp ce spre sudul teritoriului comunei se remarcă vecinătatea Depresiunii Policiori. La contactul cu aceasta se înalţă Dealul Dâlma (sau Dealul Botanului) – 804 m, ce face parte din al doilea şir de dealuri subcarpatice.
La sud-est ca şi la nord-vest, limita este bine reliefată, aceste dealuri înălţându-se cu 275 – 300 m deasupra nivelului culmilor dealurilor de la nord-vest cât şi a celor de la sud-est, care au înălţimi asemănătoare, în jur de 500 m. Înfăţişarea acestora aminteşte de unele însuşiri ale munţilor: povârnişuri repezi, pe unele locuri de peste 45°, culmi înguste şi vârfuri ascuţite, stâncoase. Dealurile Botanului (804 m) şi respectiv Bocului (822 m) sunt printre cele mai mari înălţimi din Subcarpaţii Buzăului, după Dealurile Mantei şi ale Cornetului, de pe dreapta Buzăului.
Ambele dealuri sunt sculptate în strate de gresie calcaroasă, care alternează cu strate de marne, înclinate foarte puternic spre est, aproape în poziţie verticală pe unele locuri. Tăria rocii se răsfrânge foarte bine în înfăţişarea reliefului. Culmile înguste, aproape creste – „muchii”, în graiul localnicilor sunt sculptate în roca tare, unele povârnişuri corespunzând feţei stratelor, iar vâlcelele sculptate în marne constituie adevărate izvoare de material de pornituri.
La dealurile Bocului unele văi sunt largi, cu pornituri întinse, cum este cazul părţii de sus a văii Grabicinei. Altele au porniturile din partea de sus suspendate cum este cazul pe valea Bocului, amintind de morene glaciare. În partea sudică a acestor dealuri, în locul numit „La Păcuri” – toponim sugestiv sunt şi căteva izvoare de noroi, destul de firave, dar care amintesc de Pâclele de la nord de Berca.
Dar în aceste dealuri găsim şi alte aspecte interesante. Astfel, la Negoşina, unde e o coamă calcaroasă, asemenea unor mici cornete din Mehedinţi, sunt izvoare carstice şi chiar lapiezuri. În alte locuri, la înălţimi mai mici, apar forme şi fenomene carstice în sare. O parte din povârnişuri sunt formate din pornituri, în general fixate, pe care se găseşte pământ mai bun pentru agricultură şi aşezări. În perioadele de uscăciune peisajul este golaş, amintind de cel din Vrancea, comparat de Emm. de Martonne (1907) cu cel din nordul Africii. Aceasta este partea cea mai puţin ospitalieră din Subcarpaţii de Curbură, din cauza solurilor tinere, erodate, pe povârnişuri supuse alunecării şi curgerii, sculptate în roci marnoase bogate în săruri, care provoacă o uscăciune fiziologică.
Relieful structural
Formele acestui tip de relief sunt cele mai vechi şi cele mai răspândite fiind prezente prin fronturi de cueste, culmi, platouri structurale şi interfluvii asimetrice cu spinări ce au înclinarea între 10 – 20° uneori prezentând chiar abrupturi observabile în partea de nord-est a satului Valea-Verzii. Au fundament din gresii, marne cu intercalaţii şistoase, în poziţie verticală. În unele zone pe aceste capete de strat vertica1e apar depozite de nisipuri prăfoase cu pietriş, orizontale, aparţinând altui ciclu de sedimentare, postectonic. În localităţile Gonţeşti şi Negoşina, fundamentul apare la zi prin sâmburi de sare şi de gipsuri. Sunt acoperite cu păşuni, păduri, pomi fructiferi şi chiar locuinţe.
